Povestea Benitei

-Alo, Lidia? Benita a murit.

Acestea erau cuvintele pe care le-am auzit rostite cu cel mai desăvârşit calm de către sora mea, la o oră după ce ne-am despărţit cu toţii fericiţi.  Era incredibil, dar adevărat Benita, fetiţa jucăuşă şi plină de viaţă, a ieşit cu bicicleta ei în stradă şi a călcat-o o maşină. Avea patru ani. Vestea s-a răspândit ca fulgerul. Îndată a sosit cineva să mă înlocuiască rămânând cu cei şapte copii ai fratelui meu care lipsea, ca eu să pot fii liberă. Am alergat la spital. Am intrat într-o cameră, unde, o formă de nerecunoscut zăcea pe o masă, iar de o parte şi de alta, stăteau părinţii, fără vorbe, fără lacrimi. M-am apropiat de sora mea şi i-am lipit capul de pieptul meu. Vorbele  erau de prisos.  Orice cuvânt ar fi sunat golit de semnificaţie,  putere,  totul. Dar inima – inima plină de milă, dragoste şi nădejde – nădejdea că Dumnezeu nu lipseşte niciodată de lângă cel zdrobit. Îndată pe obrajii surorii mele au început să curgă şiroaie de lacrimi. Apoi, primele cuvinte: – .Ştiu că Dumnezeu a făcut ce era mai bine, dar nu m-am gândit că o va face aşa!”. Poate unii dintre cei care citiţi aceste rânduri vă gândiţi: dacă ar fi murit copilul meu, aş fi înnebunit de durere. Eu însămi am văzut scene de disperare în urma pierderii neaşteptate a cuiva drag. Dar, pentru cel care are  pe Dumnezeu  în  viaţa lui,  care  ştie  şi crede  că toate  lucrurile lucrează împreună spre  binele  celor ce-l iubesc pe Dumnezeu, totul e altfel. Este minunat să ai cu adevărat o nădejde, să fii sigur că nu se termină totul cu viaţa aceasta. Să crezi că există un Dumnezeu care conduce universul, că tot ceea ce ţi se întâmplă nu-l este necunoscut că te iubeşte şi- ţi vrea binele, chiar dacă în momente de durere nu  înţelegi de ce se  întâmplă aşa.  Să poţi spune  oricui drag al tău:  ne vom vedea în veşnicii. Au urmat apoi vizitele prietenilor, înmormântarea. Aşa cum este firesc, o perioadă subiectele de discuţie se învârt în jurul evenimentului. Am discutat despre Benita, despre copii în general. Ah, DORUL! Dorul după cineva aduce lacrimi, aduce amintiri, aduce …  vorbă.  Dar,  ca o mângâiere,  Dumnezeu  a dat acestor părinţi un gând să facă ceva pentru copii. La întoarcerea mea acasă, am venit cu această sarcină. Aşa s-a născut tabăra creştină BENITA, O cabană din lemn, modestă, dar într-un mediu natural, cu mare spaţiu împrejur pe care l-am plantat cu pomi fructiferi şi ornamentali. O parte din teren este arabil şi asigură legume şi zarzavaturi proaspete pentru copii. De atunci, în fiecare vară, mulţi copii din familii care nu îşi pot permite să-i trimită  în tabere costisitoare sau  de  la casa  de  copii se bucura de  un  timp  minunat. Au urmat alte proiecte: Grădinița Socială, Familii în dificultate, Cantina Socială, Centrul de Zi, Asistenţă Maternală Profesionistă şi altele.

Lidia Murza

Omul nu e niciodată atât de mare ca atunci când se lăsă în genunchi să ajute un copil !

PITAGORA

Serviciile Asociației

Orice faceți, să faceți din toată inima...

Grădinița Benita

Oferta educațională a grădiniței noastre dă posibilitatea formării la copii a capacității de a se adapta la schimbările ulterioare

Asistenţă maternală Pro

Este asigurarea creșterii, îngrijirii și protecției copilului pentru care s-a luat o măsură de protecție specială.

Familii în dificultate

Sprijinirea familiilor care la un moment dat se confruntă cu situații materiale dificile.

Centrul de zi

Sprijin pentru efectuarea temelor școlare, meditații suplimentare la anumite discipline, activități de socializare și petrecere a timpului liber.

Tanzania

Ajutor direct pentru copiii săraci din Tanzania.

Asociația de Ajutorare a Copiilor “Benita”

Este o organizație ce desfășoară servicii pentru copiii aflați în dificultate și familiile acestora.

Ultimele noutăţi

Blogul Benitei
Review-uri pozitive
%
Aprecieri
+
Recomandări
+
Vizitatori
+

Echipa noastră

Nu puteați ajunge în mâini mai bune

Bordul de conducere

ÎN SLUJBA DUMNEAVOASTRĂ

Lidia Murza

PRESEDINTE Asociaţia de Ajutorare a Copiilor Benita

ACTIVITATI REALIZATE 97%
ANALIZARE DATE 99%

Simona Guseth

Director Asociaţia de Ajutorare a Copiilor Benita

SUPORT ACTIV 100%
NEVOI SOCIALE 94%

Anca Mihăilă

DIRECTOR Gradiniţa Socială cu Program Normal Benita

IMPLICARE ACTIVĂ 96%
FORMARE 90%

Contactați-ne

ASOCIAȚIA BENITA

Adresa:

Str. Mihail Kogălniceanu, Nr.29, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud
Tel: 0263 239 050
Fax: 0263 239 050

Cont Bancar

Banca Comercială Română

Cont Lei RO22RNCB0038045893690001
Cont Euro:
RO92RNCB0038045893690002
Cont USD:
RO38RNCB0038045893690004
SERVICII EDUCAȚIONALE

Anca Mihăilă
Tel: 0743 640 293
gradinitabenita@gmail.com

SERVICII SOCIALE

Simona Guseth
Tel: 0740 762 540
asociatiabenita@gmail.com

PREȘEDINTE

Lidia Murza

    Ce spun colaboratorii

    opinii detaliate

    "Aș dori, de asemenea, să mulțumesc întregului personal. Proiectele asociației ne-au îndeplinit complet așteptările."
    "Vă mulțumim pentru toată susținerea dumneavoastră la distribuirea donațiilor în natură sau în bani, mâncare, cutii de pantofi pentru copii de Crăciun și rugăciuni. Fără aceasta, munca în această formă nu ar fi posibilă."
    "Atenuarea sărăciei, sponsorizarea copiilor, schimbarea vieții... Vă mulțumim mult pentru ajutorul acordat"
    WP RSS Plugin on WordPress Sari la conținut