-Alo, Lidia? Benita a murit.

Acestea erau cuvintele pe care le-am auzit rostite cu cel mai desăvârşit calm de către sora mea, la o oră după ce ne-am despărţit cu toţii fericiţi.  Era incredibil, dar adevărat Benita, fetiţa jucăuşă şi plină de viaţă, a ieşit cu bicicleta ei în stradă şi a călcat-o o maşină. Avea patru ani. Vestea s-a răspândit ca fulgerul. Îndată a sosit cineva să mă înlocuiască rămânând cu cei şapte copii ai fratelui meu care lipsea, ca eu să pot fii liberă. Am alergat la spital. Am intrat într-o cameră, unde, o formă de nerecunoscut zăcea pe o masă, iar de o parte şi de alta, stăteau părinţii, fără vorbe, fără lacrimi. M-am apropiat de sora mea şi i-am lipit capul de pieptul meu. Vorbele  erau de prisos.  Orice cuvânt ar fi sunat golit de semnificaţie,  putere,  totul. Dar inima – inima plină de milă, dragoste şi nădejde – nădejdea că Dumnezeu nu lipseşte niciodată de lângă cel zdrobit. Îndată pe obrajii surorii mele au început să curgă şiroaie de lacrimi. Apoi, primele cuvinte: – .Ştiu că Dumnezeu a făcut ce era mai bine, dar nu m-am gândit că o va face aşa!”. Poate unii dintre cei care citiţi aceste rânduri vă gândiţi: dacă ar fi murit copilul meu, aş fi înnebunit de durere. Eu însămi am văzut scene de disperare în urma pierderii neaşteptate a cuiva drag. Dar, pentru cel care are  pe Dumnezeu  în  viaţa lui,  care  ştie  şi crede  că toate  lucrurile lucrează împreună spre  binele  celor ce-l iubesc pe Dumnezeu, totul e altfel. Este minunat să ai cu adevărat o nădejde, să fii sigur că nu se termină totul cu viaţa aceasta. Să crezi că există un Dumnezeu care conduce universul, că tot ceea ce ţi se întâmplă nu-l este necunoscut că te iubeşte şi- ţi vrea binele, chiar dacă în momente de durere nu  înţelegi de ce se  întâmplă aşa.  Să poţi spune  oricui drag al tău:  ne vom vedea în veşnicii. Au urmat apoi vizitele prietenilor, înmormântarea. Aşa cum este firesc, o perioadă subiectele de discuţie se învârt în jurul evenimentului. Am discutat despre Benita, despre copii în general. Ah, DORUL! Dorul după cineva aduce lacrimi, aduce amintiri, aduce …  vorbă.  Dar,  ca o mângâiere,  Dumnezeu  a dat acestor părinţi un gând să facă ceva pentru copii. La întoarcerea mea acasă, am venit cu această sarcină. Aşa s-a născut tabăra creştină BENITA, O cabană din lemn, modestă, dar într-un mediu natural, cu mare spaţiu împrejur pe care l-am plantat cu pomi fructiferi şi ornamentali. O parte din teren este arabil şi asigură legume şi zarzavaturi proaspete pentru copii. De atunci, în fiecare vară, mulţi copii din familii care nu îşi pot permite să-i trimită  în tabere costisitoare sau  de  la casa  de  copii se bucura de  un  timp  minunat. Au urmat alte proiecte: Grădinița Socială, Familii în dificultate, Cantina Socială, Centrul de Zi, Asistenţă Maternală Profesionistă şi altele.

Lidia Murza