

Implicarea în activitatea de voluntariat presupune hotărârea de a DA din timpul tău, din energia ta, din sănătatea ta și, uneori chiar din banii tăi. Presupune ca timpul ce-l poți petrece în relaxare sau în a face ceva pentru TINE, să-l dai CELUI DE LÂNGĂ TINE. Voluntariatul este un TRANSFER de la EU la EL – semenul TĂU.
Echipa BENITA face cu drag și dedicare ceea ce face, dar uneori este nevoie de mai mulți UMERI să ducă povara. La o simplă strigare, fiecare dintre voi ȘI-A OFERIT UMĂRUL.

Oare, DE CE?…
Patrick Pullicino, un doctor neurolog reputat din Marea Britanie, profesor la Universitatea Kent, susține că a descifrat misterul morții lui Iisus Hristos.
El consideră că Mântuitorul ”a murit din cauza unei sângerări fatale cauzate de UMĂRUL DISLOCAT DE LA PURTAREA CRUCII”.
Cercetătorii sunt de acord că, cel mai probabil, Iisus și-ar fi dislocat umărul drept când a căzut, purtând crucea. Cu toate astea, doctorul devenit preot, Patrick Pullicino crede că este posibil ca Hristos să fi fost ucis, în cele din urmă, datorită consecințelor legate de această rană.

Și, totuși, DE CE?…

Pentru că am învățat de la ISUS să fim PURTĂTORI DE POVERI așa cum a făcut EL, până ce a fost strivit de greutatea poverii noastre și a întregii lumi. Facem la fel din DRAGOSTE pentru El, nu pentru bani, nu pentru faimă, nici măcar pentru oamenii sau copiii aflați în nevoie.

Până ce într-o ZI vă va mulțumi chiar El, aș vrea să vă mulțumesc eu, în numele Asociației Benita, atât voluntarilor, cât și colegelor mele, cu care facem o echipă atât de bună, pentru dăruirea și felul în care v-ați implicat până acum.
Sunteți iubiți și prețioși!

Cu apreciere,
Simona Guseth

