“Dacă vrei să fii fericit. fii!”, spune o faimoasă replică atribuită lui Tolstoi. Să fie oare fericirea ceva atât de simplu? Probabil că nu, dacă ne luăm o clipă să privim la existențele copilașilor care așteaptă sfioși să pornească în diminețile de luni spre taberele de vară BENITA. Majoritatea dintre ei sunt plăpânzi, timizi, poate al optulea copil din treisprezece, poate mezinul unei mame singure, bolnavă de vreo boală în fază terminală, sau poate pur și simplu un copil dintr-o familie obișnuită, dar pentru care viața nu a pregătit nicio bucurie. Și totuși, așteptarea aceea plină de neastâmpăr, zâmbetul molipsitor din ochi și întrebările necontenite: “Mai este mult până ajungem?” te face să crezi că există o speranță pentru ei, că pot fi și ei beneficiarii fericirii.
Pentru majoritatea copiilor, șase zile de tabără înseamnă vacanța de vis, o pauză de la muncile obositoare la câmp și de la problemele de acasă, de care se izbesc în fiecare zi. E regulă în tabără: în primele două dimineți se trezesc la ora 5 și coboară cuminți în cabana principală, așteptând să înceapă activitățile. Îi trimitem înapoi în pat pentru încă trei ore, pentru că programul de tabără începe abia la 8… următoarele dimineți devin marea provocare – avem nevoie de fluier pentru deșteptare. Lecțiile, activitățile organizate, mesele calde și servite cu dragoste de trei ori pe zi, libertatea de a întreba și de a primi răspunsuri, cântecele și jocurile, baia în bazin, trambulina, înseamnă pentru cei mai mulți privilegiul ultim, oportunitatea pe care o au ei, și nu alții.
Peste toate, scopul taberei rezidă în conștientizarea copiilor despre existența și supremația lui Dumnezeu, despre poruncile Lui care “nu sunt grele” și care pot fi împlinite de ei, ca să capete astfel “învățături de bun simț, de dreptate și de judecată”, ca să învețe să își călăuzească viața după precepte sfinte. Dar tabăra e atât de importantă pentru dezvoltarea lor ca persoane, de asemenea! Îndrumările blânde sau mai aspre, încurajările de a-și manifesta talentele și darurile, scoaterea la iveală a calităților și a micilor deprinderi și abilități care îi individualizează și îi fac speciali – toate acestea le construiesc încrederea în sine și le dau valoare, trimițându-i acasă, după șase zile, cu o perspectivă mai luminoasă asupra lor înșiși și asupra potențialului lor, cu mai mult curaj de a înfrunta viața, pentru că pricep că Dumnezeu i-a înzestrat cu abilități specifice de a face față greutăților. Fericirea conceptualizată de lume în termenii recunoașterii sociale, a bunăstării, a dorințelor împlinite, nu înseamnă că ea semnifică cu necesitate aceste lucruri în mod universal. Pentru copiii cărora li se oferă o săptămână de tabără, fericirea înseamnă de fapt sentimentul investiției în ei și acordarea valorii, manifestarea dragostei lui Dumnezeu într-un mod practic și pe înțelesul lor. Paradoxal, Tolstoi are dreptate – simplitatea condițiilor pentru fericire uimește.
