Contact: 0263 239 050

TABÃRA “BENITA”, URIU...

  

E o tabãrã care are loc în fiecare an, organizatã pe mai multe serii. Nu e lungã, doar o sãptãmânã. Dar, ne dorim, muncim pentru aceasta, sã facem din ea o tabãrã frumoasã, plinã de Cristos. Acesta a fost pentru noi ca lideri un test, care ne va arãta cât suntem de uniţi cu adevãrat.

Noi, fiind creştini, trebuie sã înţelegem cel mai bine importanţa muncii în echipã, a comunicãrii de calitate şi a bunei înţelegeri. Prin gama variatã de activitãţi, idealã pentru organizarea unei tabere reuşite, activitãţi ce dezvoltã dinamica grupului, dezvoltã abilitãţi sportive şi nu în ultimul rând creşterea respectului faţã de sine şi de alţii, se pot obţine rezultate pozitive în bunul mers al relaţiilor din diverse grupuri.

Seria a treia de tabãrã din acest an, 2014 cred ca şi-a atins acest scop. Am numit seria noastrã: “FII/FIICE DE REGE” şi astfel toate activitãţile, lecţiile, jocurile şi activitãţile de dezvoltare a abilitãţilor manuale au avut ca laitmotiv tocmai tema seriei noastre.

Starea retrasã şi stingherã a unor copii care nu au mai plecat de acasã probabil de anul trecut de la precedenta tabãrã sau unii poate pentru prima datã, a dispãrut relativ repede. Încurajaţi de câteva jocuri având ca scop cunoaşterea şi depãşirea inhibiţiilor, copiii au început sã se cunoascã, sã se împrietenescã, chiar. Dupã cum ne-am propus noi liderii, la rugãciunea pe grupe restrânse şi apoi şi la momentele de pãrtãşie de seara, am abordat cele cinci feluri ale rugãciunii, dar într-un mod mai ilustrat, conştienti fiind de faptul cã, deşi erau copii de 13-14 ani, ceea ce vãd li se imprimã mai uşor în minte şi inimã, sperãm noi. Aşa cã, împreunã am completat “Floarea laudei” cu atribute ale Lui Dumnezeu pentru care apoi l-am lãudat, din “Norul de mulţumire” au plouat picãturi mari ale unei ploi de varã (de iulie) cu mulţumirile fiecãrui copil. Ceea ce m-a impresionat la aceastã serie de tabãrã a fost chiar mulţuirea lor; mulţumitori pentru cele mai în detaliu lucruri, aşa cum ar trebui sã fim fiecare dintre noi, au mulţumit pentru locul acela minunat de la tabãrã, pentru mâncarea gustoasã, pentru bucãtãrese şi pentru multe altele.

Ca sã fii Fiu\Fiicã de Rege, trebuie sã cunoşti şi sã beneficiezi de iertarea lui Dumnezeu, astfel cã toţi copiii, inclusiv liderii, ne-am mãrturisit pãcatele şi le-am aruncat în “Marea Uitãrii” unde “pescuitul este interzis!”. Am fost încurajaţi sã deschidem zãgazurile Cerului cu cheia rugãciunii, prin mijlocirile noastre pentru cei bolnavi, pentru misionari, pentru autoritãţi, pãrinţi, prieteni şi pentru alţii. Dar pe “scara”rugãciunii continuãm sã urcãm aducând înaintea lui Dumnezeu cererile noastre personale, dar de acum ştim cã rãspunsul la rugãciuni poate fi “DA”,”NU” sau “AŞTEAPTÔ.

“Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

Atunci când o persoană se naşte, ea moşteneşte natura păcătoasă care provine de la neascultarea lui Adam faţă de Dumnezeu în grădina Eden. Nu este nevoie ca cineva să-şi înveţe copilul să păcătuiască. În mod natural el urmăreşte împlinirea propriilor dorinţe greşite ducând la minciună, furt şi ură. El este mai degrabă un copil al neascultării şi mâniei decât un copil al lui Dumnezeu. Pe măsură ce creşte, un copil seamănă cu părinţii săi. În acelaşi fel, Dumnezeu vrea ca ai Săi copii să semene din ce în ce mai mult cu Iisus Hristos. Deşi doar în Cer vom fi perfecţi, un copil al lui Dumnezeu nu mai trăieşte în păcate ca o regulă de viaţă, păcatele accidentale fiind mărturisite şi abandonate. “Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit.”
                Răsplata pentru a fi copilul lui Dumnezeu este inimaginabilă. Fiind copii ai lui Dumnezeu, facem parte din familia Lui (Biserica), ni s-a promis o casă în Cer şi ni s-a dat dreptul de a ne apropia de Dumnezeu ca de un Tată, în rugăciune .

Într-un mod simbolic ne-am încoronat ca Fii/Fiice ale Regelui Isus şi am luat decizia ca mergând înapoi la casele noastre, la şcoalã, între prietenii noştri sã avem curajul de a trãi diferit, sã ne opunem valului ce merge spre pieire şi sã umblam pe Calea Domnului şi sã cãutãm sã-i atragem şi pe alţii. Copiii au fost atinşi într-un mod deosebit de prezenta Lui Dumnezeu. Au revãrsat rugãciuni sincere, pline de dorinţa de schimbare şi de dedicare în slujba Lui Dumnezeu.

Cum putem trăi cu Hristos? Cum putem fi născuţi din nou? Cum putem deveni copii ai lui Dumnezeu? Trebuie să-L primim pe Domnul Iisus în inimile noastre!

Şi cum nici o tabãrã nu este completã fãrã foc de tabãrã şi fãrã drumetie, pe noi nici chiar vremea ploioasa nu ne-a ţinut în loc. Panorama deosebitã a îmrejurimilor Hãşmaşului şi Uriului ne vorbesc desluşit despre marea Lui Iubire pentru noi. A fost un eveniment nu prea des întâlnit de cãtre sãtenii Hãşmaşului, un catun destul de îmbãtrânit, tinerii fiind rãspandiţi pe la oraşe sau chiar în alte ţãri pentru un trai mai bun. La foarte multe porţi am zãrit chipuri frumoase de bunicuţi şi bunicuţe dornici sã ne spunã: ”Bun venit!” în satul lor, sã ne ofere apã rece din fântânã sau chiar sã poposim puţin în curţile lor, la umbrã.

Dar nostalgia despãrţirii deja se simte în poveştile şi discuţiile dintre copii. Schimb de adrese, de numere de telefon, scrisori lãsate pe ascuns atât cãtre un prieten, cât şi bucãtãreselor sau liderilor. Nici “doamna Lidia” nu a fost uitatã... au fost copilaşi care au ştiut sã spunã un ”Multumesc!” printr-o felicitare confecţionatã cu multã dragoste şi emoţie.

Iatã câteva impresii referitoare la tabãra noastrã:

 

NALALIA JUCAN, de curând întoarsã la Domnul, care în viaţa laicã este dascãl, învãţãtoare, şi care a dorit sã ajute ca lider în acestã sãptãmânã:

“Tabãra de la Uriu este un loc al bucuriei şi al veseliei pentru mulţi copii din familii nevoiaşe sau chiar copii pe care societatea îi considerã “ai nimãnui”. Am fost impresionatã de atitudinea plinã de recunoştinţã a acestor copii, atât pentru lucrurile materiale, dar mai ales pentru hrana spiritualã. În acest loc binecuvântat se împletesc grija pentru trup cu grija pentru suflet, valorile creştine fiind cele care guverneazã întreaga activitate. Apreciez nespus de mult dedicarea celor care vãd în copiii de astãzi nişte oameni de nãdejede ai zilei de mâine, nişte oameni dupã voia Lui Dumnezeu. Şi cred în promisiune Domnului, cã “cei ce vor învãţa pe mulţi sã umble în neprihãnire, vor strãluci ca stelele în veac şi în veci de veci.” Daniel 12:3”;

 

FLORENTINA DEUş, de asemenea cadru didactic şi lider în cadrul acestei serii de tabãrã:

”O săptămână de tabără? Nu. Nu cred că mai am resurse... Mă simt epuizată.” am spus când mi s-a propus să însoțesc un grup de preadolescenți la Uriu. Mă gândeam la provocările ce ne stăteau în față datorate etapei de dezvoltare prin care trec copiii la vârsta de 13-14 ani. Le vedeam ca un munte pe care urma să îl escaladez fără coardă de siguranță. Apoi, m-am gândit la cât de multe face Dumnezeu pentru mine și la cât de puțin mi se cere. Am acceptat și nu-mi pare rău.

Demult nu mai văzusem așa zâmbete frumoase, atâta bucurie, râsete sincere și curate și inimi deschise. Copiii aceștia au fost o binecuvântare pentru mine. I-am îndrăgit. Erau ca o tăbliță curată, ștearsă cu buretele bine spălat fără să rămână dâre de murdărie, numai bună să scrii pe ea. Și cine n-ar scrie? Mesajul dragostei divine era pregătit pentru ei.

Urechi gata să asculte povești adevărate petrecute recent sau cu mii de ani în urmă, ochi gata să vadă imagini noi, Cuvântul scris, guri gata să-I cânte Lui laude și să-I mulțumească, inimi deschise pentru învățătură și cunoaștere, pentru noi relații, am găsit la acești copii.

Mi-l amintesc pe Adrian ... M-a impresionat seriozitatea cu care participa la activități și lacrimile lui de sinceră părere de rău când era gata-gata să piardă o parte din puncte pentru o mică neînțelegere cu unul din colegii de cameră.

Ionut B., un băiat care participa pentru prima dată la o tabără, mi-a spus că i-a plăcut mult tabăra, i-au plăcut lecțiile și cântecele, cazarea o considera foarte bună și mâncarea gustoasă, iar copiii, prietenoși. M-au bucurat cuvintele lui deoarece spunea adevărul: în primele zile de tabără era retras și înnorat, iar în ultimele râdea din tot sufletul. Mi-a spus că ar mai merge o săptămână, două într-o astfel de tabără. Zilele petrecute la Uriu l-au îmbogățit și pe mine la fel; m-am întors revigorată.

O săptămână fără tehnologie ca în propria-mi copilărie când ne jucam toți în fața blocului ”Țară, țară, vrem ostași!” sau ”Hoții și vardiștii” (”Șoarecele și pisica”), când știam să vorbim unii cu alții, să spunem și să ascultăm povești și să cântăm împreună. Și toate acestea în mijlocul naturii pe care a creat-o Domnul Dumnezeu pentru noi. Ii mulțumesc căci am simțit mâna Lui la lucru și protecția Lui ne-a înconjurat. El să răsplătească oamenii care se ocupă de locul acesta.

Sunt recunoscãtoare Domnului pentru timpul petrecut în acestã sãptãmânã de tabãrã alãturi de aceşti copii speciali şi fie ca tot ce au auzit din Cuvântul Sfânt sã aducã schimbare şi sã trãiascã ca adevãraţi FII AI REGELUI!