Viaţa este plină de suişuri si coborâşuri, de bucurii care nu ţin mult şi de necazuri care pentru unii ţin mai mult decât pentru alţii. Depinde mult de unghiul din care priveşti lucrurile, de credinţa fiecăruia şi de perspectiva din care priveşte viaţa. Am întâlnit oameni pentru care aceeaşi problemă  era  pentru unii o adevarată tragedie, iar pentru alţii ceva care trebuia soluţionat sau vindecat. Am întâlnit oameni, mai puţini este adevărat, care din experienţele lor dureroase au făcut o binecuvântare pentru alţii. Părinţi care au copii cu dizabilităţi grave şi care nu s-au blocat plângându-şi de milă, ci s-au gândit cum ar putea experienţa lor ajuta pe alţii, cum ar putea încuraja şi aduce puţină bucurie în viaţa altora ca ei . Părinţi care au pierdut copii şi s-au gandit ce ar putea face pentru alţii , trecând peste durerea lor , printr-un act de altruism.

A fost cândva o fetiţă,  BENITA ,  în numele  şi amintirea  căreia s-a născut Asociaţia de Ajutorare a Copiilor  BENITA , care a devenit în timp, o şansă la o viaţă mai bună pentru mii de copii şi asta pentru că parinţii ei în toată durerea lor s-au gândit la binele altor copii.

Recent am fost în Uganda ca parte într-un program umanitar. Albert Einstein a afirmat că,  “coincidența este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”.                                                     

Dintr-o astfel de coincidență am întâlnit-o în Uganda pe Benita. Numele acestei fetițe a avut o rezonanță justificată în sufletul meu. Mi-am propus să o vizitez în  familia ei și acolo am descoperit că locuiește în condiții rudimentare împreună cu mama și frații ei. Mama este deseori bolnavă, dar acest lucru nu e de mirare. Deşi încăperea în care locuiește familia are condiții precare, fără podea, doar cu pământ pe jos, familia trebuie să plătească chirie. Pentru mine a fost evident că familia are nevoie de o casă și am știut atunci că Dumnezeu mi-a pus în gând ca proiect de viitor construirea unei case pentru Benita și familia ei.

Mă încântă gândul ca binecuvântarea micuţei  Benita să ajunga până în Africa.  Un lanţ de mâini nevăzute ne leagă pe toţi într-un mănunchi  de dragoste şi bucurie de ”a face” şi de a “da”.

Când nu suntem egocentrici,  culegem în timp nebănuite bucurii.

“Ceea ce crezi că nu ai, dar care este, care va fi in tine. Mai adânc decât adâncul sinei tale. Mai tăinuit, mai înfaşurat, mai limpede izvor năvalnic care circulă fără oprire, chemând, îmbiind la părtăşie. Dăruind altuia ce nu ai- credinţă, lumină, încredere, nădejade- le vei dobandi şi tu”  Nicolae Steinhardt – ”Dăruind  vei Dobândi                                                                                  
Lidia  Murza