Perspective teoretice asupra abuzului și  a neglijării copiilor  

                                                                                                               

Livia Oprea, Psiholog

                                                                                                                                                                       

            Motto:

            A face abuz atât de libertatea personală, cât și de cea a semenilor noștri, a nu respecta libertatea fiecărei făpturi create de Dumnezeu, iată un alt păcat major de care va trebui să dăm seamă în față Lui. Aceste păcate ne determină să tratam oamenii ca pe simple obiecte. Abuzul asupra copiilor este un exemplu grăitor al unei atari conduite nefericite. Copiii au ajuns principalele victime ale stilului nostru de viață. Să nu profităm niciodată, în nicio împrejurare de vulnerabilitatea copiilor! (Chryssavgis, 2015).

 

 

Introducere

            Articolul dorește să ofere informații teoretice  despre formele de abuz și de neglijare practicate asupra copilului, pe care literatura de specialitate le descrie. Nădăjudiesc că toți cei care îl vor citi, vor reflecta asupra relațiilor pe care le au și pe care le vor dezvolta cu copiii. 

 

1. Definiții ale abuzului

             Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, actualizată 2016, definește abuzul copilului  ca fiind  „orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate fată de acesta, prin care este periclitată viață, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului”;

             Definiția abuzului, acceptată de către Organizația Mondială a Sănătătii, acoperă în întregime acest concept: "abuzul copilului sau maltratarea lui reprezintă toate formele de rele tratamente fizice și/sau emoționale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comercială sau de alt tip produse de către părinti sau orice altă persoane aflată în poziţie de răspundere, putere sau încredere, ale căror consecinţe produc daune actuale sau potenţiale asupra sănătăţii copilului, supravieţuirii, dezvoltării sau demnităţii lui”.

            Definiţile derivate din ştiinţele sociale evidenţiază contextul individual, familial, şi social al maltratării: “Maltratarea este orice formă voluntară de acţiune sau omitere a unei acţiuni care este în detrimentul copilului şi are loc profitînd de incapacitatea copilului de a se apăra, a discerne între ceea ce este bine sau rău, de a căuta ajutor şi a se autoservi (Popescu, 1998) sau „orice formă de violenţă, vătămare, abuz fizic sau mental, abandon sau neglijenţă, rele tratamente, exploatare, abuz sexual” (Convenţia Drepturilor Copilului, art. 19).

 

2. Delimitarea dintre comportamentul de  abuz  şi/sau  desciplinare

            Unul dintre subiectele discutate de specialişti, ţine de diferenţierea dintre pedepsele corporale aplicate cu scopri educative şi abuz fizic. Este important de a putea stabili hotarul unde se termină prima şi unde apare abuzul. Spunem că este abuz fizic atunci când ne referim la pedepse corporale care duc la alterarea gravă a stării de sănătate şi a dezvoltării fizice a copilului. Pedepsele corporale acceptabile din punct de vedere cultural (bătăi la fund, palme) sunt cu risc atunci când sunt frecvente (Alfoldi, apud Moldovan, 1999). Există o mare diferentă între folosirea pedepselor corporale pentru disciplină sau  abuz. Într-o acțiune de disciplinare învățam copii ce este binele și răul, în abuz îi învățam și îi facem să le fie frică. În abuz există un comportament impredictibil din partea adultului, copilul nu știe la ce să se aștepte, deorece nu sunt fixate cu claritate limite și reguli. Persoanele abuzive actionează din furie și dorința de a-și afirma controlul asupra copilului,  nu din motivația de a-i învață regulile cu dragoste. Folosind frică, adultul încearcă să aibă control asupra comportamentului copilului și aceștia trebuie să se teamă de ei. Ceea ce într-adevăr copiii învată, nu se referă la cum să crească ca indivizi autonomi, ci cum să evite relaționarea cu cei care comit abuz, pentru a nu fi loviți.  

 

3. Forme ale abuzului  și  a neglijării

3.1. Abuzul fizic

            Plasat în zona a ceea ce Anthony Giddens numea în tratatul său de sociologie (2000, p. 175) „faţa nevăzută a familiei”, abuzul asupra copilului antrenează modificări cu atât mai severe cu cât abuzul are loc la o vârstă mai fragedă şi se menţine pentru o perioadă mai lungă de timp. Nu se ia în discuţie rolul maturizant al unor conflicte dintre părinţi şi copii, mai ales în cazul adolescenţilor, fapt care semnifică recunoaşterea barierelor între genereţii şi a limitelor pe care le au copiii în a înţelege complexitatea vieţii cotidiene (Marcelli, Braconnier, 2006).

            Abuzul fizic,  implică folosirea forţei fizice asupra copilului şi/sau supunerea la munci dificile care depăşesc posibilităţile acestuia, având ca rezultat vătămarea integrităţii sale corporale.  Abuzul fizic presupune pedepse ca  aşezarea în genunchi a copilului, lovirea, legarea, rănirea, otrăvirea, intoxicarea sau arderi etc., produse intenţionat.

            Semnele frecvențe ale abuzului fizic sunt contuziile și arsurile. Contuziile pot să apară de la lovituri, sau  ciupiri și pot fi localizate pe brațe, spate, picioare, fundul copilului, pe față (urme de palme, vânataia ochiului). Deși pare greu de imaginat, există situații în care copiii sunt arși cu țigara pe corp, cu  încalzitoare electrice sau  călcătorul. Dacă accesăm presă online pe aceste subiecte vom găsi din nefericire multe exemple în care adulții au abuzat în acest mod copiii, chiar până la moartea acestora. În anul 2008 un copil de 4 ani, a fost ars cu țigară, tăiat cu foarfeca, bătut cu scândură și înțepat cu cuțitul, acesta a decedat (sursa www.media fax.ro).

            Loviturile fizice aplicate unui minor pot să ducă la fracturarea membrelor. Scuturăturile puternice pot provoca copiilor hemoragii cerebrale (Sindromul copilului scuturat). Atunci când un părinte scutură, zgâlțâie copilul care plânge, o face cu intenția de a-l deterina prin forță să tacă (Stan, 2004). Pentru copilul mic, trântitul sau aruncatului pe diferite suprafețe, pentru a fi oprit din plâns sau pentru că  adultul este nervos, poate duce la epilepsie, paralizie, întârzieri în dezvoltare (Killen, 1998). De multe ori sechelele pot să apăra sau să fie evidente mai târziu, iar atunci când acestea apar să nu fie asociate cu abuzul.

            Raportul UNICEF din anul 2014 despre violența asupra copiilor,  arată o realitate înfricoșătoare pentru copii, într-o lume tot mai agresivă. La nivel mondial una din 5 victime ale crimelor are sub 20 de ani. În anul 2012, aproape 100 000 de copii și adolescenți au fost uciși violent, iar în unele țări principala cauza de deces o constituie crimele (Panama, Venezuela,.). Într-un studiu făcut în Romania în anul 2012 de organizația Salvați Copiii, se afirmă că incidența utilizării bătăii că mijloc de corecție, este de aproximativ 18%. Acelasi studiu concluzionează că abuzurile fizice grave asupra copiilor sunt sub 1%.

             Atunci când există conflicte între părinți, agresiunea care se dorește a fi îndreptată spre unul dintre soți poate fi frecvent îndreptată și asupra copilului. El poate deveni un fel de “țap ispăsitor” asupra căruia se descărcă agrsivitatea părintelui (Killen, 1998).  În studiul organizației Salvați Copiii 83% dintre părinți afirmă că s-a întâmplat să se certe cu soțul sau cu soția, în termeni de rar sau foarte rar. Dintre aceștia 14% afirmă că s-au certat în față copiilor. Dacă familia este într-o stare materială precară, sau unul/ambii părinți este în situație de șomaj, frustrările vor fi mult mai puternice. Atmosfera emoțională din casă, atitudinea părinților, neîncrederea și teamă, generează în mintea unui copil o stare de confuzie (Rohner, 2012, Feldman, 1993). Copilul învață să se perceapă că un copil rău, spre care părinții nu-și îndreaptă afecțiunea, nu sunt atenți la nevoile lui, nu beneficieaza/nu merită atenție și îngrijire și frecvent va fi respins. Copiii care se dezvoltată în  familii cu acest tipar relațional, învață că ei nu contează, învață că așa este normalitatea în familie, nu au mecanisme de gândire emoționale și comportamentale prin care pot să facă față vieții, într-un mod adaptativ. La rândul lui copilul va fi violent, va abuza atunci când va fi în situație de autoitate, nu va avea  strategii   de a face față mediului complex în care va trăi. Statisticile arată o trecere  a comportamentelor violențe de la o generație la altă în procent de 75% (Killen, 1998) și modificări de personalitate ale copiilor sub influența atmosferei de violență din familie. Majoritatea categoriilor de copii cu probleme sociale, de tipul copiilor abandonați, analfabeți sau cu eșec școlar, copiii străzii și cei delicvenți, provin în general, din medii familiale violente (Moldovan, 2013). Copiii care au suferit abuzuri se simt foarte singuri și izolați în suferința și nefericirea lor. Alienați de familie, de lume, de ei înșiși, simt că nu-și pot împărtăși durerea nimănui. Faptul că au fost trădați de cei pe care-i iubesc le agravează alienarea atât de mult încât ajung să se îndepărteze complet de cei din jur și să se închidă în ei înșiși. Abuzul de putere duce la neîncredere, iar aceasta poate fi distrusă la o vârstă foarte fragedă (Chryssavgis, 2015).

 

3.2.  Abuzul  verbal

             De multe ori auzim copii care au un limbaj necorespunzător, cu injurii și cuvinte indecente la adresa altor copii sau chiar a adulților. Ne întrebăm cum este posibil ca un copil să vorbească în acest fel. De unde învață unii copii să vorbească așa, ce modele au avut în jur și mai ales care este  „baia” de cuvinte în care ei au crescut și s-au format, oare un copil care a fost expus la un limbaj agresiv va fi la rândul lui agresiv verbal?

            Un copil este abuzat verbal atunci când este poreclit, jignit („tu esti un prost, esti un copil de nimic”), atunci când i se aduc critici indirecte, chiar dacă nu i se vorbește copilului în mod direct, nu înseamnă că el nu înțelege și nu simte înțepătura verbală.  Respingerea și amenințarea cu abandonul, crearea sentimentului că nu este dorit în familie („aș vrea să nu te fi născut, o să te dau, poți să pleci, sau chiar a-i pune bagajul la ușă!”), amenințarea cu vătămarea corporală („o să-ți dau niște palme..”), folosirea sarcasmului, a face o remarcă batjocoritoare, a denigra (..ce deștept ești,.. în situația în care copilul greșește ceva), sunt forme de abuz verbal.

            Studiile au legat agresiunea verbală de agresiunea fizică. Un studiu de la Harvard (2007) a constatat că părinții care țipă în mod frecvent sunt cei mai predispuși în a lovi copilul și invers. Chiar dacă nu sunt loviți, atunci când sunt amenințați copiii dezvoltă sentimente puternice de frică. Copiii care își văd părinții că se abuzează  verbal, sunt mai susceptibili în a fi depresivi și anxioși, și dezvoltă mai multe probleme interpersonale. S-a constatat că agresiunea verbală dintre părinți, este mai traumatizantă pentru copii  decât violență fizică dintre părinți (Studiu Universitatea Maryland, 1991);

            Cercetări recente demonstrează că dacă un părinte, profesor sau  antrenor  aduce injurii copiilor, se produc traume emoționale de lungă durată care subestimează stima de sine a copilului, diminuează capacitatea copilului de relaționare socială, prezintă dificultăți în a stabili relații de încredere cu cei din jur, este afectată performanța academică și crește riscul pentru depresie și anxietate (Ford, 2006).  La rândul lor copiii devin ei înșiși abuzatori, se pot angaja în  comportamente și acte auto-distructive (tăierea, comportamente de risc), comportament antisocial (încălcarea frecvență a regulilor), întârziere în dezvoltarea socială (dificultăți în a-și face prieteni, dificultăți de relaționare în mediul școlar), dificultăți de control corporal (enurezis, suptul degetului,..). 

           

3.3.Abuzul emoțional  reprezintă o acțiune cronică a părinților sau a altor persoane de îngrijire, care dăunează, împiedică dezvoltarea unei imagini de sine pozitive a copilului. Este un comportament deliberat al unui adult, care umilește, batjocorește, devalorizează copilul în momente semnificative, afectându-i imaginea de sine și echilibrul psihologic. Această formă de abuz este una dintre cele mai vătămătoare atacuri aspura dezvoltării conștiintei de sine și a evoluției sociale ulterioare a copilului. Abuzul emoțional nu se referă la situații singulare în care copilul este respins de un părinte preocupat și tensionat, ci vizează un comportament stabil, care definește relația dintre cei doi, nu lasă urme fizice, dar este cu atât mai periculos. Aceasta face ca abuzul emoțional să fie greu de demonstrat. Copilul abuzat emoțional simte că nu este dorit și iubit, trăiește izolarea, teroarea, refuzul, agresivitatea. Copilul este respins că ființă, îi sunt ignorate trăirile pozitive sau negative, îi sunt impuse reguli stricte a căror necesitate nu o înțelege, neîndeplinirea acestor rigori  este gravă, este izolat de ceilalți pedepsit în exces.  Copilul se confruntă cu grave probele afective și supraviețuiește interiorizând imaginea oferită de părintele abuziv. 

Pot există indicatori fizici   care arată că un copil este abuzat emoțional. Vorbim despre enurezis (fără o cauza medicală), reacții psihosomatice (dureri de cap, graturi, vărsături, diaree), dezvoltare întârziată (nu a atins obiectivele de dezvoltare la etapa de vârstă), este îmbrăcat diferit față de alți copii.  

             Pot există indicatori comportamentali pentru un copil abuzat emoțional, cum ar fi simptome severe de anxietate, depresie, agresivitate sau retragere, neîncredere, ostilitate, inhibiție socială, dificultăți de adaptare, comportament auto-distructiv (amenințare sau tentative de suicid, angajare în consum de droguri sau alcool). Comportamentele inadecvate se pot plasa și în extremă “prea mult”, de tipul prea bine manierat, prea îngrijit și curat, comportamente de căutare a atenției, comportament agresiv în joc (incapacitate de a se exprimă prin joc), comportament negativ față  de egali sau adulți, dificultăți de comunicare sau comunicare agresivă. 

            Pot există indicatori comportamentali ai adultului care abuzează emoțional copilul cum ar fi umilirea și etichetarea, corectarea copilul în locuri publice și nu numai, amenințarea copilul în mod constant pe diferite motive, așteptări nerealiste, implicarea copilul în problemele adulților (parentalizare), păstrarea copilul în rol de adult. 

 

3.4. Neglijarea copilului

            Neglijarea copilului este „omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a luă orice măsură subordonată acestei responsabilităti, fapt care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihica a copilului” (Legea 272/2004/2014). 

              Neglijarea este un mod de comportament al adulților care are loc într-o perioadă de timp și are ca rezultat funcționarea cu deficiență în multe arii de dezvoltare a copilului. Neglijarea este eșecul adulților de a asigură nevoile de bază ale unui copil. Neglijarea poate fi fizică (nevoile de bază de hrană, adăpost, căldură), medicală (lipsă de supraveghere adecvată, a nu-l duce/ a nu-l însoți la medic atunci când este bolnav, a nu-i cumpăra/a nu-i administră medicamente pe motiv că sunt scumpe, a nu-i face investigații medicale motivând că nu au timp sau că investigațiile sunt costisitoare, a nu-i asigura protezare în cazul unei deficiențe senzoriale,..), abandonarea (în instituții ale statului, la bunici, la rudenii) la vârste diferite, fie la naștere, fie pe parcursul dezvoltării, fie prin plecarea în străinătate (a-l  lasă fără îngrijirea necesară și fără nici o intenție de a se întoarece). Lipsa de supraveghere adecvată (copii care s-au opărit, copii care au ingerat substanțe periculoase, copii care au avut acces la arme de foc), refuzul de a-și asuma răspunderea părintească, sunt tot forme de abuz emotional. Abuzul de alcool sau de droguri al  adulților pot afecta grav judecata și capacitatea de a îngriji în siguranță un copil .

             Indicatorii  fizici pentru un copil neglijat se referă la haine nepotrivite pentru vremea de afară (sunt îmbrăcați/încălțați prea subțire pentru anotimpul rece), lipsă igienei corporale  (erupții cutanate, paraziți capilari) copilul este  murdar, hainele sunt extrem de murdare, este lăsat nesupravegheat pentru multe ore din zi și noapte pe motiv că se joacă  (vagabondaj pe străzi în timpul nopții), este subnutrit. 

             Atunci când adultul nu reușește să asigure nevoile de bază ale copilului (locuință, hrană, îngrijire, educație), nu-și înscrie copilul la școală sau îi permite absenteismul, lasă copilul/copiii acasă singuri și  nesupravegheați,  este copleșit de propriile probleme și nu este atent la nevoile copilului, comportamentul adulților arată o neglijare a nevoilor copiilor.

            Comportamentul copiilor neglijați se manifestă printr-o lipsă de atașament față de adulți sau printr-un atașament dezorganizat (auzim în mod frecvent adulți care spun că nu sunt ascultați de copiii lor, sau că nu-i pot controla), frecvență scăzută și performanță scăzută la școală (în contrast cu un intelect normal), abilități sociale scăzute, se angajează în comportamente de a fura, pleacă de acasă, solicită/se retrag în mod excesiv, nu au  noțiuni de igiena și autonomie personală.        

           

3.5. Abuzul sexual   

    Violenţa şi abuzul sexual se referă la comportamente neadecvate ale unor persoane care se află în mod obişnuit într-un raport de autoritate şi putere cu copilul. Este vorba, de obicei, de adulţi dar pot fi implicaţi şi adolescenţii  (Meston, 1993).

 

În loc de concluzii 

            De-a lungul practicii mele profesionale am întâlnit copii care au suferit diferite tipuri de abuzuri. Îi recunosti, le poți vedea pe chip suferința și  nefericirea, le poți vedea izolarea. Am întâlnit copii care au fost crescuți și educați într-un mediu agresiv fizic și verbal, care emoțional erau imaturi și alienați relațional. Că adulți ajung de multe ori la marginea socialului, nu pentru că nu au capacitate intelectuală, ci pentru că mediu i-a amprentat într-un mod negativ și le-a îngreunat adaptarea la realitatea extrem de complexă a vietii.   

             Dincolo de patologia abuzului, nu pot să nu leg abuzul  de condiția umană, de ceea ce este omul în esența lui și sunt de acord că “..toate abuzurile sunt abuzuri asupra sinelui, chiar dacă, în aparentă, sunteți cel care-l comite sau cel care-l suferă (Christul cel viu" de Paul Ferrini).

           

Bibliografie:

            Blumenthal DR, Neemann J, Murphy CM. Lifetime exposure to interparental physical and verbal aggression and symptom expression in college students. Violence Vict 1998 Summer;13(2):175-96

            Chryssavgis, John (2015). Vindecarea launtrica a omului, Bucuresti,  Editura Sophia.

            Fetsch RJ, Schultz CJ, Wahler JJ. A preliminary evaluation of the Colorado RETHINK Parenting and Anger Management program. Child Abuse Negl 1999 Apr;23(4):353-60

            Feldman, S. I., & Downey, G. (1994). Rejection sensitivity as a mediator of the impact of childhood exposure to family violence on adult attachment behavior . Development and Psychopathol ogy, 6, 231 - 247.

            Fernini, P., (2000). Christul cel viu. Dialog cu un invatator al iubirii. Bucuresti,  Editura For You

            Ford, J. D.  &Russo, E. (2006). Trauma-focused,  present -centered, emotional self- regulation approach to integrated treatment for posttraumatic stress and addiction: Trauma adaptive recover  group  education and therapy (TARGET). American Journal of Psychotherapy, 60, 335 - 355.

            Gheorghe, H.,Puscas M.,(2000). Abuzurile asupra copilului copilului. Forme, motivatie, consecinte  Revista de sociologie

            Giddens, A., (2000).  Sociologie , Bucureşti, Editura Bic All.

            Harvard Mental Health Letter. In Brief: Names will often hurt you. April 2007.

            Marcelli,D., Branconnier, A., (2003). Tratat de psihopatologia copilului , Bucureşti, Editura Fundaţiei „Generaţia”.

Meston, C., (2014). Journal of Traumatic Stress, June 2014, 27. 274–282

            Moldovan. S.V. (2013). Perspective teoretice privind victimizarea copilului, Editura Bibilotheca

            Killen. K., (1998) Copilul maltratat, Timisoara, Editura Eurobit

      Popescu, V., Răduţ, M., (1998). Copilul maltratat// Viaţa medicală,  nr. 2, anul X, p. 420.

            Radulescu, S., (2001). Sociologia violenţei (intra) familiale: victime şi agresori în familie, Bucureşti, Editura Lumina Lex.

Rohner, R., (2012). Introduction to parental acceptance- rejection theory, methods, evidence, and Implications.  New Haven, CT: HRAF press.

Vissing YM, et al. Verbal aggression by parents and psychosocial problems of children. Child Abuse Negl 1991;15(3):223-38.

           

Resurse web:

http://www.salvaticopiii.ro

www.media fax.ro

http://www.childmatters.org

http://www.helpguide.org

https://consumer.healthday.com

US Department of Justice. National Crime Victimization Survey.  2014.

Youth Violence Prevention Resource Center. Intimate Partner and Family Violence Fact Sheet. 2015.